Există un moment pe care aproape fiecare pacient cu infertilitate îl cunoaște. Ai în față un dosar cu analize, cu consultații la mai mulți medici, cu protocoale diferite, cu costuri pe care nu ți le-ai imaginat și nu știi ce să faci cu toate astea.

Nu știi ce lipsește. Nu știi cine are dreptate. Nu știi de unde să începi.

Nimeni nu te-a pregătit pentru asta.

Și tocmai pentru acest moment există navigatorul de pacienți.

În episodul 3 al podcastului Învingem Infertilitatea, am stat de vorbă cu Victoria Asanache, primul navigator de pacienți din România, femeia care a construit această meserie în țara noastră și care, prin Școala Amazonia Navigators, continuă să formeze oameni care aleg să fie de ajutor altora în sistemul medical. Și care, pentru mine, este mentorul care m-a provocat să înțeleg că navigația de pacienți este o necesitate și o foarte mare responsabilitate.

De unde vine meseria și de ce există

Navigatorul de pacienți a apărut în Statele Unite, acum peste 35 de ani, din inițiativa profesorului Harold Freeman, care a observat că femeile din categoriile defavorizate ajungeau la medic prea târziu — nu pentru că nu aveau acces la tratament, ci pentru că nu știau cum să navigheze sistemul.

Cancerul de sân nu doare în stadii timpurii. Și fără cineva care să explice, să îndrume, să sprijine decizia de a merge la control, femeile ajungeau în stadii avansate, cu șanse de supraviețuire dramatice.

Soluția a fost simplă în concept și complexă în practică: un om specializat care să stea între medic și pacient, să traducă, să îndrume, să însoțească.

Victoria Asanache a absolvit Institutul Harold Freeman în 2008, deși practica ei începuse deja din 2002. A introdus meseria în Codul Ocupațiilor din România în 2017, a construit standardul ocupațional, curricula de pregătire și a format, prin Amazonia Navigators, aproape 300 de navigatori cu diplomă recunoscută de Ministerul Muncii — printre care și eu.

Ce face concret un navigator de pacienți

Navigatorul nu pune diagnostice. Nu recomandă tratamente. Nu înlocuiește medicul și nu ia decizii în locul pacientului.

Ce face: traduce. Ia informația medicală, cu tot cu termenii greu de înțeles, cu toate implicațiile pe care un pacient speriat nu le poate procesa în 20 de minute de consultație, și o transformă într-un limbaj pe care omul din fața lui îl poate înțelege și pe baza căruia poate lua o decizie.

„Fiecare pacient este unic. Tu nu dai o rețetă generală, te apleci asupra lui și te uiți la ce are specific. Și de fapt, acest element de specificitate face diferența între a te lupta singur într-un sistem și a avea un navigator care să te învețe cum să faci acest lucru.”

Victoria Asanache

Navigatorul stabilește un traseu. Identifică investigațiile lipsă. Conectează pacientul cu specialiștii potriviți. Și rămâne alături de pacient — nu pentru o consultație, ci pe tot parcursul procesului.

„Eu am paciente de acum 24 de ani care mă sună. Le-a mai apărut o durere, o întrebare. E o meserie care te implică, creează conexiuni între oameni.”

Victoria Asanache

De ce nu este suficient un curs de 180 de ore

Una dintre cele mai importante clarificări din episod: a face un curs de navigație de pacienți nu înseamnă automat că ești navigator.

„Terminarea unui curs este începutul învățatului.”

Victoria Asanache

Navigatorul de calitate este cel care și-a construit în timp o relație reală cu medici din specialități diferite, care știe să citească o anatomie patologică, să înțeleagă ce înseamnă o stadializare incompletă, să știe când protocolul internațional nu a fost respectat. Aceasta nu vine din 180 de ore. Vine din ani de practică directă, supravegheată, alături de medici.

Navigatorul în infertilitate

Infertilitatea este una dintre zonele unde nevoia de navigație este acută și încă insuficient acoperită.

Cuplurile care se luptă cu infertilitatea se confruntă cu protocoale diferite de la clinici diferite, cu costuri greu de gestionat, cu informații contradictorii de pe internet și cu un sistem în care fiecare specialist vede o bucată din imagine, dar nimeni nu vede imaginea întreagă.

Navigatorul este cel care vede imaginea întreagă. Și care ajută pacientul să înțeleagă ce îi lipsește din dosar, care sunt pașii următori și de ce nu trebuie să ia singur decizii pe care nu are cum să le ia fără context.

„Navigația de pacienți se petrece în orice sistem medical, în absolut orice zonă, că este boală cronică, că este infertilitate, că este oncologie. Este o nevoie.”

Victoria Asanache

Turism medical sau navigație?

Există o preconcepție care circulă în România: că navigatorul de pacienți este omul care îți găsește tratamente în străinătate. Că face, în fond, turism medical. Este o înțelegere greșită.

„Navigatorul care a obținut o diplomă în România trebuie să știe că pacientul va fi dat sistemului din România. Trimiterea către străinătate nu este opțiunea noastră primară.”

Victoria Asanache

Navigatorul construiește un sistem de medici și specialiști în România, în ambele sectoare, public și privat. Recomandă pe baza competenței dovedite, nu pe baza unui parteneriat financiar. Dreptul de a merge în străinătate aparține pacientului. Dar responsabilitatea navigatorului este să epuizeze mai întâi toate opțiunile disponibile în țară.

Ce câștigă pacientul

Un pacient informat este un pacient calm. Înțelege ce i se spune. Știe ce urmează. Poate colabora cu medicul, ceea ce înseamnă că timpul consultației este folosit pentru ceea ce contează: actul medical.

Un pacient neinformat amână. Se pierde. Ia decizii pe baza fricii sau a informațiilor de pe internet. Cheltuiește timp, bani și, uneori, șanse.

Navigatorul este diferența dintre cele două variante.

„Să stai în echilibru între pacient și medic, fără să deranjezi, să dai informații corecte, să urmezi ceea ce medicul a spus — e o echipă, practic.”

Victoria Asanache

Mesajul pentru pacienți

„Cel mai important lucru ar fi să mergem să facem un consult. Marea greșeală pe care o fac oamenii este că se limitează la medicul de familie. Trebuie să mă duc să-mi fac investigații. Ca să depistez din timp ceva și, dacă am o nevoie, să fac tratamentul respectiv.”

Victoria Asanache

Și mai mult decât atât: responsabilitatea nu este doar față de noi înșine. Este față de cei care depind de noi — față de familia care, dacă noi ne îmbolnăvim, suferă alături de noi.

„Poate că e mai simplu să găsim o soluție de genul acesta, care ar reprezenta un consult, decât regretul că ne uităm la cineva care are o suferință și nu mai avem ce să facem.”

Victoria Asanache

Până săptămâna viitoare, să îți fie pentru claritate!

Gânduri bune, Andrada 🫶

Aceste informații au scop educativ și informativ și nu înlocuiesc evaluarea medicală efectuată de un medic specialist în context medical.