Invingem Infertilitatea

Povestea Mea

În anul 2013, la un an de căsnicie, am decis să ne mărim familia, simțeam că suntem pregătiți să devenim părinți, având încrederea că o sarcină va veni natural, timp de câteva luni, am încercat…dar sarcina întârzia să apară. 

În jurul meu, toate prietenele mele, mă anunțau că sunt însărcinate, am simțit bucurie pentru ele, dar în inima mea simțeam cumva că fiecare anunț pe care îl primeam, mă îndepărta de copilul meu nenăscut, ajungeam acasă și plângeam în pumni pentru că nu puteam să înțeleg de ce eu nu rămân însărcinată.

Păi cum să înțeleg, dacă eu de fapt nu știam nimic…eu credeam, naivă fiind, că dacă vrei copii, nu te mai protejezi și gata, se întâmplă minunea. Dar ce să vezi, treceau lunile, menstruația mea, uneori întârzia să apară, făceam zeci de teste de sarcină, de câteva ori, am și avut a doua liniuță slab pozitivă, consideram că de fapt e negativ testul pentru că știam că ambele liniuțe trebuiau să fie roz intens. Acum după atâția ani și atâtea cunoștințe acumulate…știu ce însemna acea a doua liniuță slab pozitivă, atunci credeam că este doar încă un test de sarcină negativ, pentru că menstruația mea și venea după câteva zile, însoțită de dureri…dar era normal, mă gândeam eu. 

Întrebările familiei extinse curgeau neîncetat: „Pe când copii?”, știți cum e când mergi la un eveniment de familie și te iau toate rudele la întrebări. 

Un timp răspundeam cu zâmbetul pe buze că ne dorim, dar nu vine și primeam replica frecventă: „Oooo, sunteți prea stresați!” sau „Sigur știți ce trebuie să faceți?” și fiecare cuvânt nu făcea decât să amplifice anxietatea deja copleșitoare, așa că după o vreme am început să spunem că nu ne dorim copii, vrem să ne bucurăm de viața de cuplu și să călătorim…dar în adâncul sufletului nostru, ne simțeam pierduți, sfâșiați.

În timp ce toți cei din jurul nostru anunțau bucuria de a deveni părinți, noi ne simțeam ca și cum am fi fost condamnați la o pedeapsă nedreaptă. De ce noi? De ce această povară? Noi, care iubim copiii, nu putem să avem unul? Oare nu vom avea niciodată un copil?

Decizia de a concepe un copil îți transformă viața radical, mai ales dacă nu se întâmplă în primele luni de încercări. Nu știam ce ne sperie mai tare: faptul că nu știam de ce nu rămân însărcinată? Faptul că nu știam care este medicul potrivit la care trebuie să mergem? Ce fel de analize trebuie să facem? Oare există cineva care să ne ghideze prin toți acești pași?” Ne-am simțit singuri, pierduți într-o lume care părea să ignore durerea noastră, spunându-ne mergeți acasă că nu aveți nimic, analizele sunt bune, sunteți tineri…sigur sunteți prea stresați. Nimeni nu ne-a explicat ce presupune fiecare analiză sau procedură, nimeni nu ne-a explicat că de fapt…acel analizele sunt bune, erau analize insuficiente, erau investigații insuficiente, care ne lăsau în același cerc vicios lună de lună. 

Timpul a trecut

Timpul a trecut, noi am efectuat mai multe proceduri de inseminări intrauterine IUI, cu speranța că poate nu trebuie să ajungem la FIV, banii din salarii, mergeau lunar pe investigații, aceleași analize de hormoni, lunar mi se spunea că am FSH-ul prea mare…

 Dar atât, ecografii de monitorizare foliculi pentru contact dirijat, etape pe care poate și tu le trăiești și simți în viața de cuplu cum se pierde pasiunea și devine totul doar un proces de a obține o sarcină. Totul devine o muncă asiduă, concentrată doar pe rezultatul de a obține sarcina mult dorită. 

Timpul trecea și s-a dovedit că a fost cel mai mare dușman al nostru, dar nu știam pe atunci ce înseamnă rezerva ovariană…și cât de mult am pierdut din ea în acești ani. Cine se gândea că la 24 de ani, am o rezervă ovariană ca o femeie care se apropie cu pași repezi de menopauză? Că nu mi-a cerut nimeni să fac această analiză, pe lângă multe altele…eram prea tânără să mi se ceară, ecografic se vedeau foliculi buni, ulterior am aflat despre aceste analize simple care trebuie corelate cu ecografii dar care îți pot da multe răspunsuri.

După 2 ani în care nu am găsit răspunsuri, am realizat că lupta cu infertilitatea nu este o bătălie pe care o putem duce singuri atâta timp cât nu știm cu ce ne luptăm, teama de necunoscut, ne-a făcut să fim încrâncenați, parcă treptat s-a instalat și o oarecare răceală în cuplu, cred că ne întrebam fiecare dintre noi…oare eu nu pot să fac copii?

Așa că am decis să îmi schimb locul de muncă și să iau problema în propriile mâini, mi-am dat demisia (la vremea aceea eram manager de agenție la o Bancă de renume din România), și am început să îmi caut un loc de muncă în domeniul medical…cumva, în anul 2015, Dumnezeu a adus în viața mea un om deosebit, căruia îi datorez tot ce a însemnat transformarea mea profesională și personală…mi-a dat șansa să lucrez în cadrul celui mai mare laborator de analize medicale din România. 

Între timp, prin prisma locului de muncă, și prin multă cercetare, am descoperit și o femeie extraordinară, care luptă pentru drepturile cuplurilor care se luptă cu inFertilitatea, prin intermediul grupului pe care l-a înființat în 2012, am reușit să mă informez și să înțeleg ce trebuie să acumulez ca și cunoștințe pentru a câștiga lupta cu inFertilitatea, m-a inspirat și fără să știe, a influențat decizia mea de a ajuta și alte cupluri.  

Am început să învăț tot ce implică domeniul analizelor medicale și genetice, fiind principala mea atribuție, lucrând în domeniul analizelor de laborator, așa că am devenit un pacient informat, știam ce trebuie să fac și unde să merg pentru a ne îndeplini visul de a deveni părinți, am conștientizat că este o călătorie care necesită colaborarea între medici din mai multe specialități medicale. Așa că ne-am pornit din nou la drum, de această dată, informați și pregătiți pentru fiecare pas, și a sosit și ZIUA în care, după procedurile de FIV, am primit testul pozitiv, confirmat ulterior ecografic… „FELICITĂRI! Aveți o sarcină gemelară…” Am auzit două inimioare bătând, ne-am simțit invincibili, dar fericirea nu a durat mult. Una dintre inimioare a încetat să mai bată undeva între săptămâna 7-9. A fost un moment devastator. Stările de rău au început să mă copleșească, iar inima îmi era sfâșiată de durerea pierderii, nici eu și nici soțul meu nu am discutat despre pierdere multă vreme, cumva, în mijlocul acestei dureri, am găsit puterea de a lupta pentru celălalt pui al nostru. Nimeni nu ne-a spus că, după testul pozitiv, urmează o altă călătorie presărată cu stres, în cazul meu cu multe injecții, pe lângă durerea sufletească, mai este și durerea fizică, care este accentuată atunci când psihic nu ești bine. Sarcina a fost dificilă, de câteva ori am crezut că o să îmi pierd și puiul, dar în fiecare clipă vizualizam momentul în care îmi voi ține puiul în brațe.

Și am reușit!

Pe 22 martie 2021, mi-am ținut băiețelul sănătos în brațe, iar inima mea a fost plină de iubire, pentru că eu cred că dragostea este doar o părere, până apare copilul. Primele luni de viață am plâns continuu, nu știu de ce plângeam, de fericire că în sfârșit îmi țin copilul în brațe, de frustrare că au trecut atâția ani în care am suferit atât de mult sau de durere că în loc să țin în brațe doi copii, țin doar unul?

După un an și câteva luni, am reușit să obțin o sarcină spontană, având în vedere că eram o pacientă cu trombofilie, urmam un tratament profilactic, conform recomandărilor medicului meu hematolog, cu care m-am sfătuit încă din momentul în care am decis să încercăm din nou.

Pe 30 iulie 2023, ne-am ținut în brațe a doua minune de la Dumnezeu.

Amândoi copiii născuți sunt darul nostru de la Dumnezeu, înseamnă sacrificiu, înseamnă bucurie, înseamnă maturizarea noastră ca oameni….a fost o călătorie grea, am întâlnit în călătoria noastră medici nemaipomeniți, empatici, dar care erau limitați în competențe, le suntem recunoscători tuturor celor care au fost alături de noi în această călătorie, dar în special îi suntem recunoscători lui Dumnezeu, pentru că ne-a dat înțelepciune să nu renunțăm la noi, pentru că ești tentat să renunți la partener, dar soțul meu a fost alături de mine de fiecare dată, atunci când simțeam că nu mai putem, ne strângeam în brațe, plângeam în hohote și spuneam că mai putem un pic. Ne-a dat putere să întoarcem această luptă în favoarea noastră și să câștigăm războiul înFertilității!

Acum, după ce am reușit, sunt recunoscătoare și simt că este menirea mea să ajut și alte cupluri să traverseze această călătorie, punându-vă la dispoziție toată expertiza mea acumulată în acești 11 ani, prin prisma experienței personale dar și a experienței profesionale. În lupta cu inFertilitatea, cunoașterea este cheia. Dacă știi cu cine ai de-a face, îți crești șansele și scurtezi drumul spre reușită.  

Eu sunt aici pentru tine, pentru voi, sunt sigură că aveți multe întrebări, iar eu sunt pregătită să vă răspund la toate.

Aceasta este călătoria mea, o poveste plină de speranță, durere și, în cele din urmă, iubire.