Călătoria cu inFertilitatea este necruțătoare și copleșitoare, ai nevoie de cineva în care să ai încredere și care să te ajute să iei deciziile corecte la fiecare pas și să faci față provocărilor!
Cea mai des întâlnită frază pe care o aud de la clientele mele este: ,,Nimeni nu mi-a zis că trebuie să fac analizele astea!”, am susținut cupluri aflate în diferite etape din călătoria asta, i-am ajutat să obțină claritate și am identificat opțiunile de investigații potrivite de care nu știau pentru că nu au avut suportul medical specializat în probleme de fertilitate și au pierdut ani, la fel ca și mine, până au aflat care sunt pașii potriviți ca să reușească să își îndeplinească visul de a deveni părinți.
Altă clientă mi-a spus: ,,A fost copleșitor, am făcut embrio-transferul plângând, mulțumesc pentru tot sprijinul!” semnat, azi mama a doi copii născuți.
Am ajutat cupluri cu susținere în procesul de Reproducere umană asistată prin vizualizarea exactă a tuturor pașilor parcurși înainte de proceduri, este liniștitor să știi ce te așteaptă cu adevărat, să poți să te pregătești sufletește.
Am petrecut ani întregi căutând soluții, încercând proceduri și trecând prin durerea emoțională pe care o cunoști prea bine. Dar știu ce înseamnă să îți regăsești speranța și să vezi rezultatele.
Nu este suficient să mergi la un medic ginecolog, problemele de fertilitate, în cele mai multe cazuri, necesită o abordare multidisciplinară și un specialist în domeniul infertilității. După ce am trecut prin propria mea experiență cu inFertilitatea, știu că acest proces devine mai ușor de gestionat dacă ai alături pe cineva care să îți arate ce este posibil atunci când simți că totul devine imposibil, eu sunt sprijinul tău în luarea deciziilor și voi fi acolo fără prejudecăți pentru tine!
Medicina reproductivă a evoluat foarte mult în ultimii ani, după 11 ani de încercări și luptă personală, am acumulat o expertiză profundă în sănătatea reproductivă și abordarea mea se bazează pe anii mei de experiență, colaborarea cu medici de succes și laboratoare de încredere, pe care vreau să o împărtășesc cu tine.
Acum 11 ani, eram exact în locul în care te afli tu acum. M-am simțit singură, fără răspunsuri clare și sunt sigură că acum te simți blocată în încercarea de a avea un copil! Te simți neînțeleasă, pierdută și nu știi încotro să mergi. Relația dintre tine și partenerul tău se răcește? Mda…am fost și acolo, simți că te învinovățește? Sau îl învinovățești tu pe el? E greu de înțeles de ce trebuie tocmai voi să treceți prin asta. Trebuie să accepți că binele vine și cu rău, să iei decizia acum, TU poți să controlezi cum să parcurgi călătoria asta și cât de repede o să ajungi să îți ții copilul în brațe!
Rata infertilității masculine a crescut semnificativ în ultimii ani, ajungând la 45%, aproape egală cu rata problemelor de fertilitate feminine, destramă familii, de asta este important să accepți că ai nevoie de ajutor, iar eu sunt aici să îți ofer acest ajutor pentru că acum simți că ai nevoie de cineva care să te ghideze, să îți arate pașii care funcționează și să te ajute să eviți greșelile care te pot costa ani din viață! Ei bine, eu sunt aici pentru tine.
Nu trebuie să treci prin această călătorie singură. Dacă ai ajuns în punctul în care te întrebi dacă vei reuși vreodată să rămâi însărcinată, vreau să îți spun că poți. Împreună vom stabili un plan clar, vom identifica analizele corecte, specialiștii de care ai nevoie și vom face pașii care îți vor aduce rezultatele pe care le dorești. Experiența mea îți va economisi timp, bani și te va scuti de suferințe inutile.
Eu sunt partenerul tău în călătoria către concepție, te ajut să ajungi la medicii specialiști care te vor ajuta să îți ții copilul în brațe, pe parcursul acestei călătorii te voi susține cu tehnici care funcționează cu adevărat și îți voi oferi doar informații de încredere recomandate de ESHRE.
În prezent, sunt mama a doi copii frumoși născuți și a unui copil a cărui inimă s-a oprit înainte să vină pe lume, devenind mamă prin FIV la vârsta de 31 de ani. Acum vreau să te ajut și pe tine să simți că lupta nu e în zadar și există final fericit!
Dacă simți că ai nevoie de cineva care să te ghideze, să îți arate pașii care funcționează și să te ajute să eviți greșelile care te pot costa ani din viață, eu sunt aici pentru tine. Nu trebuie să treci prin această călătorie singură.
Știu că te întrebi dacă vei reuși vreodată să rămâi însărcinată și vreau să îți spun că împreună putem găsi răspunsul la toate întrebările tale. Experiența mea îți va economisi timp, bani și te va scuti de suferințe inutile.
Înțeleg perfect durerea prin care treci. Îți imaginezi cât de eliberator este să știi că nu mai ești singură în această călătorie? Să ai pe cineva care să te înțeleagă, să te asculte, să îți răspundă la întrebări, să te ghideze și să îți arate clar pașii de urmat pentru ca visul tău de a deveni mamă să devină realitate.
Eu sunt aici să fac ordine în haos, să îți ofer claritate și să te îndrum către cei mai buni specialiști, dar și să îți dau resurse valoroase pe care nu le vei găsi în altă parte.
Nu mai lăsa anii să treacă fără soluții clare, gândindu-te că poate se va întâmpla ceva.
Te voi ajuta să preiei controlul asupra propriei călătorii cu infertilitatea. Vreau să ajut fiecare femeie care este în această călătorie. După ce am câștigat acest război, am decis că menirea mea este să fiu alături de toate cuplurile care trec prin asta.
În sesiunile cu mine ai acces complet la informații și îndrumări, îți voi arăta care este soluția care funcționează în etapa în care te afli și pe parcursul întregii călătorii cu inFertilitatea.